Ce inseamna sa ai un tupeu fantastic

Ar trebui sa scriu despre altceva dar sper sa am dispozitia necesara in week-end asa in pauzele de chestionare. Acum sunt marcata de altceva, altceva-ul asta nu e ceva nou dar totusi... dupa ultima intamplare de aseara, daca pot sa-i spun asa, nu ma mai pot abtine si asta cu abtinutul e ceva mai greu pentru mine.
Sunt obisnuita sa ignor fluieraturile admirative ale muncitorilor din constructii sau din spalatoriile auto (nu am cum sa nu-mi aduc aminte o scena din Bridget Jones cand scriu despre asta) cat si claxoanele, la fel de admirative ale tinerilor sau nu, care se gandesc sa iti atraga atentia (ca sa nu spun altfel) pe strada. Ignoranta asta m-a facut sa nu-l bag in seama pe un prieten de-al meu blocat in trafic si care ma claxona de zor saracul(pana nu m-a strigat pe nume nu m-am intors). Modalitatile de a atrage atentia fetelor sunt nenumarate, nu are rost sa le enumar eu aici dar parca in ultimele zile am avut parte de asta din plin. Saptamana trecuta, in drumul catre stomatoloaga mea preferata, doi tineri ma transformasera intr-o pisica pe nume Georgiana ca m-au pasait de imi venea sa le spun eu mars nu mai zic unde :). Dupa, un domn trecut de prima tinerete s-a gandit ca i-ar sta si lui bine la bratul unei tinere domnisoare blonde (macar formula de adresare a fost mai politicoasa). Din pacate sau din fericire, raspunsul meu cred ca i-a cam taiat pofta si nu cred ca a apreciat sfatul meu de a isi gasi preocupari sau iubite adaptate varstei (da, da, dragostea nu are varsta, dar nici bunul simt nu are).
Ieri, tot in drumul meu, tot spre stomatoloaga mea simpatica (si nu drumul e de vina ca altfel nu mai ma intalneam si cu Irina Marinescu la vecinul care repara biciclete), un tanar intr-o masina rosie de fite, pe jumatate iesit pe geam imi facea cu unul din ochii incadrati intr-un cap de porc, impresionat probabil de tinuta mea super, creata cu o zi inainte la Mini prix.
Si aseara, ca sa fie totul complet, tot un tanar (eee, macar a mai scazut varsta) adolescent (parea la pubertate) mi-a soptit suav si grabit, nu de alta dar ca sa termine repede ce avea de zis: "ce bine arati, ai prieten?". Si asa de incheiere tocmai am aflat de la un prieten de-al meu ca am fundul migdala si asta nu e o concluzie asa oarecare, ci a fost trasa in urma unor studii si analize care au vazut lumina zilei intr-un ziar de prestigiu.
O fi atitudinea mea de vina? Ca in general nu prea iti vine sa te bagi in seama cu mine, daca dau ochii peste cap o data nu iti mai doresti si a doua oara. Si de-a lungul timpului am aflat cum ma percep oamenii asa la prima vedere. Un prieten bun de-al meu imi spunea odata ca daca m-ar vedea intr-un club si-ar dori sa ma agate dar nu prea ar avea si curajul sa se bage in seama. Si am zis ok, asa da :).

P-astia cine i-o mai fi inventat?

Cred ca trebuie sa o rog pe Simo sa-l intrebe pe Garofel daca am scris corect titlul:).
Urasc insectele: gandacii, gandaceii, fluturii aia urati (brr, mi se face pielea de gaina), mustele (cah, ce scarboase sunt) si nu in ultimul rand TANTARII. Mi se par draguti fluturii aia colorati sau dragute, buburuzele dar numai in forma de brosa, cercei si alte accesorii (glumesc, pe astea le-as suporta si in forma lor, numai ca de la distanta). Cand eram mica era si mai grav, nu suportam niciun fel de insecta, iar reactiile erau dintre cele mai placute ( nu ca acum ar fi mare diferenta). Daca, din nefericire, vreo insecta avea amabilitatea sa se aseze pe mine, sa te tii frate, tipetele mi se auzeau de la kilometrii buni. Ideea e ca nu faceam nimic, adica nu intreprindeam nicio actiune de inlaturare a ei ci tipam si plangeam pana cand cineva panicat venea sa vada de ce tip ca din gura de sarpe. Si acum am niste reactii dragute, dat din maini, agitatie, depinde de locul faptei.
Mai pricep si eu una, alta. Spre exemplu, am inteles, cainele este cel mai bun prieten al omului, da, ok, sunt de acord (si de caini ce frica imi e...) dar TANTARII astia, cine i-a inventat? Nu le inteleg rostul existentei. Streseaza oamenii, ii ciupesc, bazaie, transmit boli, sunt niste idioti si niste cretini, tampitii tampitilor. (si astea nu fac parte din ciclul alint). In dimineata asta, picioarele mele au pojar, tot in dimineata asta, dar mult mai devreme, undeva pe la 4, cand inca nu se luminase de ziua, eu ma distram copios, palmuindu-ma singura din cand in cand in ritmul unei bazaieli. Sa fi fost 2, nuuuuu, sa fi fost 3, nuuuu, sa fi fost o ceata, posibil, sa fi fost 2-3 care faceau cat o ceata, daaaa. Vreo 2 am palmuit sigur, dar nu stiu de ce nu au dus si ei vestea mai departe ca e una crizata care are chef de palmuit si ca ar fi bine sa nu o mai deranjeze. Ce insomnii, deja sport curat. Dar in seara asta, ce le-am pregatit, atmosfera nu asa, pastilute gratis, ritm lent si ameteala cat cuprinde. Pana una, alta, pojarul ramane si cearcanele la fel.
Daca voi ma vreti, eu nu va vreau.

Miorita laie, laie bucalaie....

Blogul nu-ti mai place, gura iti tot tace.... Toata lumea se intreaba daca am mai scris ceva, raspunsurile variaza de la caz la caz.
Sunt la birou iar task-urile sunt gramezi, gramezi, dar fiind o caldura exagerata pentru ca aerul conditionat ne lipseste cu desavarsire, creierul meu nu functioneaza la randament maxim, de fapt de abia se chinuie sa transmita niste mesaje degetelor mele care se tarasc alene pe tastatura. Si cum cand sunt intr-o anumita suferinta creierul meu e blocat, m-am gandit ca asa blocat cum e poate ma face sa uit de miorita aia din titlu si sa compun cateva randuri lipsite de inteligenta. In general gandesc, prea mult cateodata, dar cand am anumite neajunsuri (si acum vorbesc de cele de natura fizica) nu ma pot concentra. Daca imi e foame, trebuie sa mananc, daca imi e sete, trebuie sa beau (apa plata), daca am pofta de ciocolata (asta se intampla des), trebuie sa intru in posesia unei bucatele cat de mari :) si lista poate fi mult mai lunga. Inainte imi puteam controla nevoile fiziologice, daca imi venea sa fac o treaba mica, ma puteam abtine o perioada lunga, acum nici vezica nu ma mai asculta. Da, am probleme grave, insomniile de saptamana trecuta sunt chiar nesemnificative. Am uitat de ele, nu complet, ca ar fi fost mult prea frumos, dar am beneficiat de odihna week-endul trecut pentru ca am fost la casa mea de odihna (acasa la parintii mei), unde ma retrag in momente mai dificile, pentru ca tot acasa e acasa. Am si un prieten de nadejde, un beculet care a primit o misiune clara de la mami, sa imi lumineze noptile si sa imi vegheze somnul. Tot cu Mircea Badea adorm, dar sunt totusi pe drumul cel bun.
Sunt ocupata, asta nu este ceva nou, pentru ca tot timpul eu trebuie sa am un plan si cate ceva de facut, dar in ultimul timp am lasat deoparte plimbarile, distractiile, cluburile, bine, nu am avut nici starea necesara si nici ultimele evenimente nu au fost prea incurajatoare. De plimbat, dupa ultima escapada la Campulung Muscel, de data asta, nu am mai fost nicaieri. Nu am povestit nimic despre asta, a fost un week-end dragut in care mi-am adus aminte cum e sa te plimbi cu vaporajul la Vidraru, in care m-am bronzat cu urme si am admirat niste peisaje superbe, care nu ma asteptam sa fie chiar atat de incantatoare si in care mi-am dat seama, pentru a nu stiu cata oara (fara numar) cat de bine seman cu mami.
M-am apucat de scoala de soferi, dar despre asta voi vorbi pe larg altadata, un lucru e cert, trezirile la 5 dimineata nu au un efect prea datator de energie, noroc cu dnul Varzaru, dnul instructor, un om deosebit, care ma ajuta sa ma trezesc mai cu o gluma, mai cu o cicaleala (si despre dansul, mai pe larg, altadata).
Inca ceva si am terminat, Simo si-a facut blog (te pup si ne vedem maine la un scos de nerv si la o salata Cezar si o apa plata dupa).

Sunt o lady.....Gaga

I'm obsessively opposed to the typical

Midnight at the glamour show on a Sunday Night

Everybody drink a lotta whiskey and wine

We dance like no tomorrow

We’re on Burlesque time
But everybody’s gotta work tomorrow at nine

Just dance, gonna be okay :)

All we care about is runway models
Cadillacs and liquor bottles

Boys, boys, boys, we like boys in cars
Boys, boys, boys, buy us drinks in bars
Boys, boys, boys with hairspray and denim
And boys, boys, boys, we love them, we love them
Let's have some fun, this beat is sick
I wanna take a ride on your disco stick
Don't play too much just as that kid
I wanna take a ride on your disco stick

Touch me baby but don’t mess up my hair

Love me crazy
 cause when it's love if it's not rough it is fun, fun.

Don't be dirty ice cream, baby.

Sunt mai odihnita si incep sa imi revin, sau poate nu.......

Insomniaca

Da, despre mine este vorba. Am insomnii si cred ca este pentru prima data in viata cand nu reusesc sa ma odihnesc de doua saptamani. Motivele sunt intemeiate dar si oboseala se simte din ce in ce mai mult. Nu sunt suparata, dar sunt trista si epuizata, sunt intr-unul din momentele din viata cand as vrea sa pot schimba ordinea fireasca, sau nu, a lucrurilor, sa ma iau la tranta cu viata si destinul, sa pot sa trec mai usor peste durere si sa nu-mi mai fie atat de frica. De suparat nu ai pe cine sa te superi, trebuie doar sa gasesti puterea sa treci mai departe, in tine si in dragostea si sprijinul celor dragi care se chinuie sa iti aline suferinta. Inca o data am invatat ca daca azi esti fericit trebuie sa profiti din plin de acel moment pentru ca a doua zi totul se poate schimba. Din pacate trebuie sa cunoastem si supararea si durerea, si tristetea si dorul, frica sau neputinta. Si inca o data, mi-am intarit niste convingeri: nu exista pe lumea asta durere mai mare ca pierderea celor dragi, durere accentuata de neputinta in fata destinului si a lui Dumnezeu.
Nu vreau ca acest post sa fie prea lung, vreau doar sa am puterea sa alin suferinta unor persoane dragi mie care sufera mult mai mult ca mine. Ma voi ruga la Dumnezeu sa le aline dorul si sa le dea forta sa depaseasca durerea si sa mearga mai departe.

Tot in viata :)

Nu vreau sa anunt pe nimeni ca inca mai traiesc, ci pur si simplu vreau sa imi vad de povestea cu Bucovina si Maramuresul, mai scurtut insa, ca e mai dragut.
Zilele care au urmat au fost marcate fiecare de cate un obiectiv: sambata au fost manastirile, duminica, Sapanta si luni, Bucurestiul nostru drag. Turul manastirilor a fost aducator de liniste, cel putin pentru mine locurile sfinte sunt asociate cu sentimente dintre cele mai nobile, care imi scapa uneori. Ne-am rugat pentru sanatatea celor dragi si a noastra, am fost cu gandul si inima alaturi de cei care se afla printre noi dar si de cei care nu mai sunt si am avut motivatia sa ne gandim numai la lucruri frumoase pentru viitor. Ce am vazut acum nu prea a coincis cu amintirile mele de la 10 ani, cam inexistente, ce-i drept, insa, parca atunci nu existau pereti cu picturile complet distruse sau afise cu atentionari de genul: va rugam sa nu scrieti pe picturi (mai exista si cate un Dorel sau Ionel care vor sa stie toata lumea care trece pe la Voronet ca sunt indragostiti de Maricica sau de Gherghina). Sunt insa si lucruri pe care le-am regasit: albastrul pur al Voronetului si maretia Judecatii de Apoi care iti intareste credinta in Dumnezeu, singuratatea manastirii Arbore, mormantul lui Stefan cel Mare la Putna, linistea si peisajele de la Moldovita si Sucevita. La toate manastirile se lucra la restaurarea picturilor si din cate am inteles cateva sunt inscrise in patrimoniul UNESCO. Avem cu ce ne lauda, sa stie toata lumea :). Am inceput cu Humorul, am continuat cu Voronet si Arbore, a urmat Putna si am terminat cu Sucevita si Moldovita.

Seara am innoptat la doamna Gabriela si am dormit intr-o camera roz pe gustul nostru. Este ceva insa care o sa imi aduca aminte tot timpul de doamna Gabriela, in afara de ospitalitatea ei: ciorba radauteana care nu ca a fost buuuuuna ci super buna. In schimb trebuie sa declar ca atat Campulung Moldovenesc cat si Vatra Dornei par din alta lume, par saracacioase si mohorate (probabil si asteptarile noastre erau altele). Cu Garofel in gand, asta dupa ce ne-am schimbat la marginea drumului (eu pana si de sutien), am pornit duminica spre Cimitirul Vesel. Pe cat de frumoase au fost peisajele, pe atat de prost a fost drumul. Scopul final a meritat insa, pentru ca eu una, am fost placut impresionata de Sapanta si de cimitirul chiar vesel si original, cu cruci viu colorate si inscriptionate. Am gasit pe net o reproducere din epitafurile de pe cruci, sumbre dar cu o nota de umor in acelasi timp:
















Eu aici mă odihnesc
Şi Pop Toader mă numesc
Drag mia fost clănitaru
Şi ţuica din paharu
Cîtm trăit păpămînt
Tot la asta mam gîndit
Să am ce bea şi a mînca
Din clanitar acînta
Dar am avut şi năcaz
Că văduv am rămas
Şi vă cînt de veselie
Nu vă cînt aşa ca mie.


Tot cu Garofel in gand, am mancat tot la marginea drumului, folosind ca masa bordul masinii si ca scaune picioarele. Asta e viata de aventurier. Am facut si un mic shopping pentru a fi in noile trenduri si am plecat nu prea optimisti spre Bistrita, capatul de linie propus. Surpriza a fost ca am ajuns la timp si ca am dormit la o pensiune super la care as reveni cu mare placere (pensiunea Sheriff).

Luni am avut parte de drumuri mai bune, orase mult mai frumoase, palpitatii cat cuprinde si regasirea Bucurestiului drag. Avem o relatie puternica daca dupa atatea zile de locuri frumoase tot vorbesc asa frumos de el. Home, sweet home.

Drept inainte....in viata...catre Bucovina si Maramures

Blogul meu devine un jurnal de calatorie. Oricum a venit vara si timpul este pretios, de aceea nici nu am mai scris. Ceea ce va urma se vrea a fi o relatare a ultimelor aventuri ale gastii noastre vesele, incompleta si de data asta (fina s-a bronzat la malul Marii Negre si Lili si-a facut datoria de nasa).
Pentru ca planurile cu escapada la Deva nu au mai iesit, ne-am decis asa pe fuga sa organizam o mica excursie (zilele de concediu erau deja arvunite, sperantele si dorinta de plimbare inflorisera deja) si cand zic pe fuga nu exagerez deloc. Destinatiile alese: initial Bucovina si dupa a intervenit subtil si Maramuresul (nu de alta dar sa scrie si de noi in revista ca avem bratari originale luate exact de la sursa). Traseul a fost aprobat in fata Teatrului National de Opereta, unde am fost sa vedem o piesa de teatru super, regizata de Stefan Banica, Descult in parc (despre care ar fi fost cazul sa scriu ceva); rezervarile pentru noaptea au fost facute dupa cautari rapide pe internet (dar care s-au dovedit foarte eficiente) iar pentru situatiile neprevazute, ne-am adaptat din mers.
Concluziile pe care le-am tras sunt dupa cum urmeaza:
-ceasurile Cartier si diamantele nu fac conversatie, nici sex
-intuitia mea nu s-a inselat nici de data asta si da, chiar am cu ce ma lauda
-intr-un grup de prieteni, in care te distrezi mereu si te simti bine, e imposibil sa nu existe si certuri
-e greu sa inveti sa tolerezi si e bine sa incerci sa cunosti persoanele din jurul tau (mai ales cele de care iti pasa) cat mai bine
-si in prietenie, nu numai in dragoste trebuie sa faci sacrificii
-avem o tara foarte frumoasa, ar fi bine daca am aprecia-o mai mult
-abia astept excursia urmatoare, care cred ca va urma rapid
-Buli merita o statuie pentru cat a condus si a meritat si sa fiu draguta (urcatul la cap ramane valabil)
Cam atat cu concluziile, care sunt mai multe dar care dau un aer prea serios unei povesti care se vrea a fi vesela si optimista, ca de obicei.
Plecarea s-a facut cu o oprire la Mac-ul din Otopeni, ca sa pastram traditia nu de alta (si Buli a intarziat cu acelasi scop, tot la traditie s-a gandit, deja am primit o strambatura, nu o vad, dar mi-o imaginez), traseul a continuat cu o oprire la Ploiesti, la Brasov am ajuns la o ora la care ne vedeam deja printre munti, dar cum Fat Frumos crestea intr-un an cat altii in doi, asa am reusit noi sa facem traseul cel mai greu din ziua aia in jumatate din timpul pe care il pierdusem pana la Brasov. Am admirat din nou Cheile Bicazului si Lacul Rosu si multe alte peisaje superbe, pe care le-a imortalizat Beatrice, bineinteles, ca ea e artista. Noaptea am inlocuit-o pe Diana cu Maria, dar si Maria ne-a primit bine, cu caldura in calorifere si cafelute de dimineata, nu de alta dar in timp ce pietrele crapau de caldura in Bucuresti, acolo crapau de frig (tinuta mea cu pantaloni scurti si cizme de vara era in tendinte, tendinte pe frigul ala).
Fiecare a avut cate o ocupatie principala: Simona, cu glumele si distractia (altfel nici nu stiu cum ar fi trecut toate zilele astea in masina), Beatrice a fost cataratoarea sef, acum era pe marginea prapastiei, acum era pe chilia lui Daniil Sihastrul, Nicu, un copilot de nadejde, cele mai bune prietene ale lui au fost harta si indicatoarele (si unguroaicele alea simpatice si politicoase), Buli, cu condusul si eu cu impusul (asta asa ca sa rimeze).
Trebuie sa fac o pauza, asa ca va urma... din nou :).