Ce frumoasa e Marea Neagra

Week-endul acesta m-au purtat picioarele, de fapt rotile masinii, catre litoralul romanesc. Litoralul romanesc a insemnat in ultimii ani pentru mine Constanta si Mamaia. Nu stiu deloc cum mai sunt celelalte statiuni, sunt unele pe care nu le-am vazut niciodata si altele pe care nu le-am mai revazut de cativa ani buni. Nu stiu daca este rau sau daca este bine, dar ceea ce am spus cu ardoare anul trecut si vreau sa repet mereu de acum incolo, este ca, asa cum e el, e litoralul nostru, sa ne bucuram de el si sa il apreciem. Am spus, mai ales anul trecut, pentru ca, dupa concediul din Cipru (Larnaca) unde nu mi-a placut chiar asa mult, am petrecut si cateva zile la noi la Marea Neagra, zile in care m-am simtit super bine, mai bine decat in Cipru garantat. Poate o fi fost si starea de spirit, dar nu m-as baza prea mult pe asta, pentru ca, oricat m-as chinui, nu pot sa imprim starea de vacanta cand merg la noi la mare. Da, este tot vacanta, tot relaxare, dar parca, in ultimul timp, am asociat spiritul de vacanta cu descoperirea de locuri noi pe alte meleaguri. Ignorand aglomeratia din trafic, de pe plaja, terase, restaurante, etc, cred totusi ca poti sa iti faci o vacanta reusita si la noi la mare. Sa fim seriosi acum, mai gasim chestii nasoale si pe la altii, mai cu pretentii decat noi.
Ceea ce voiam de fapt sa laud este culoarea superba pe care a avut-o Marea Neagra in acest week-end. Cred ca a vrut cumva sa se lepede de atributul asta de neagra si sa ne bucure pe toti cei care am fost sa o vedem cu o paleta de culori care mai de care mai frumoase, verde smarald, albastru pur si un turcoaz perfect.
Eu oricum sunt indragostita de mare. Prima oara cand am vazut-o anul acesta era undeva pe la sfarsitul lunii mai. Temperatura era potrivita, lumea era foarte putina si am putut sa ma bucur deplin de farmecele ei. Cand am pus prima oara piciorul pe nisip, m-am oprit sa imi umplu plamanii de mirosul de mare si sa ii ascult valurile izbindu-se de mal. Imi place mirosul ala care iti da de veste ca marea e aproape, imi place culoarea ei si cand e calma si cand e mai nelinistita, imi place muzica valurilor si rabdarea lor nesfarsita de a se izbi de tarm. De aceea vacanta perfecta implica un somn vegheat de mare, trezirea pe muzica valurilor si bucuria unui frappe sau a unui fresh de portocale pe un sezlong, intr-o pozitie relaxanta.
Haideti sa ne bucuram de mare, mai ales de Marea Neagra ca este a noastra, eu, cel putin, asta am facut si sper sa am ocazia sa o fac si in continuare :).

P.S. Si au trecut mai multi de fapt

Recitind azi si distrandu-ma cu postarile mai vechi, mi-am reamintit ca prima postare am facut-o pe blog pe 4 aprilie 2008. Verificand si postul de revenire de acum cateva zile, surpriza, ala a fost scris tot pe 4 aprilie, insa 4 ani mai tarziu si asta fara sa fac niciun calcul.
Asta e un semn sigur ca nu trebuie sa abandonez acest blog, mana destinului :))).

Mersul pe jos

Sa mergem pe jos, copii!!!!!
Anul acesta ne-a cam chinuit iarna, pe mine, cel putin, m-a chinuit (nici azi cand scriu nu este prea cald afara), asa ca, intr-una din primele zile frumoase, cand temperatura a sarit de 20 de grade, am mers pe jos. Cred ca par un pic nebuna, dar pentru mine a fost asa ca un eveniment. In primul rand, imi place sa merg pe jos, in al doilea rand, in ultimul timp, de cand furia rosie ma plimba de colo colo, nu prea am mai fost prietena cu mersul asta pe jos. Renuntand si la singura mea maniera de a face putin sport sau putina miscare, mai bine spus, si placandu-mi mancarea din ce in ce mai mult, am constatat ca nu ma mai bucur pe deplin de silueta mea de altadata. Sunt fericita dar ma mai mustra constiinta din cand in cand si nu pentru ca am pus vreo 2 kilograme, ci pentru ca nu mai fac miscare deloc. Asa ca mi-am propus sa merg pe jos.
Iarna asta m-a chinuit ea pe mine dar m-a determinat sa fac primul pas spre ce mi-am propus, pentru ca, fortandu-ma sa imi abandonez masina, mai intai intr-o parcare pe la job si apoi in parcarea din fata blocului, m-a facut sa redescopar metroul, dar mai ales mersul pe jos, cam o ora pe zi. Testand, prima oara fortata de imprejurari, traseul asta, dimineata: acasa, mers pe jos, metrou, mers pe jos, birou, seara, in sens invers, am inceput, pe parcurs, cand s-a mai topit zapada, sa las masina acasa de bunavoie.
Intr-una din datile astea, fiind pe traseul in sens invers, pe ruta birou, mers pe jos, metrou, m-a lovit brusc inspiratia de a incerca sa merg pe jos pana acasa, conform viamichelin.com, cam 7,5 km. Si i-am mers, am facut cam 2 ore, 2 ore care mi-au garantat o plimbare foarte placuta si un somn profund si odihnitor in noaptea aia. Mi-am propus sa ignor noxele si sa ma bucur de mirosul copacilor proaspat infloriti, sa nu aud claxoanele masinilor si zgomotul infernal din trafic si sa ma bucur de galagia facuta de copiii care se distrau in parcuri, de rasul oamenilor veseli care probabil luasera aceeasi decizie ca si mine, sa nu vad aglomeratia din jurul meu si sa admir casele superbe pe langa care am trecut sau mersul linistit al altor plimbareti. Si asta am facut si chiar mi-a placut, asa ca, o voi face si altadata. Asadar, sa mergem pe jos, copii!

Si au trecut mai multi de fapt

Un blog abandonat, ca multe altele, presupun. Rusine sa imi fie, atat mie, cat si altora, care abandoneaza la fel ca mine astfel de proiecte. Nu vreau sa imi gasesc scuze, ca lipsa de timp, si nici nu vreau sa promit ca de acum incolo voi scrie constant aici, insa, azi, daca tot am gasit si timpul si cheful necesar sa scriu, o fac...cu toate ca nu am nimic de spus.
M-am conectat din greseala, ca sa marturisesc sincer (voiam sa ma conectez la partea cu gatitul), insa, intrand din curiozitate sa vad ce se mai intampla si pe aici si vazand ca postul meu despre dnul Varzaru inca mai genereaza destule vizualizari si comentarii, dar ajuta si destui oameni aflati in cautarea unui instructor auto bun, m-am simtit oarecum vinovata ca am abandonat complet acest blog. Am mai avut o tentativa esuata de a scrie, undeva anul trecut, dupa concediul in Cipru, pentru ca am gasit o postare inceputa, dar nu finalizata :), despre asta. Si cateodata, ma gandesc eu bine acum, chiar mai am unele lucruri de spus. Am recitit, de asemenea, cateva postari mai vechi si pe langa faptul ca m-am amuzat copios, mi-am adus aminte si de niste episoade pe care le ingropasem deja. Scriind aici acum, ma gandeam ca am ales un titlu nepotrivit pentru blogul asta, insa, recitind primele postari si aducandu-mi aminte toata distractia de atunci, nu mi se mai pare deloc nepotrivit.
Cel mai tare, de departe, mi se pare una din primele postari (aici), cand eram complet nemultumita ca unul din francezii care venisera in vacanta la Bucuresti pusese pozele facute (prin care apaream si noi) pe Facebook si ma declaram complet impotriva acestei retele sociale, pe care, apropos, sunt chiar activa astazi :)))).
Si exact cum spuneam in titlu, au trecut mai multi ani, ani in care am mai experimentat cate ceva, nu am renuntat la placeri mai vechi, dar am descoperit si altele noi, ani in care am luat si decizii importante, despre care poate chiar o sa vorbesc la un moment dat :).