Milano-tot partea II, 2 in 1

A trecut mult timp si eu tot nu am terminat. Nu pot spune ca am un mare chef, dar hai treaca de la mine, daca tot am ratat terasa pe seara asta. Am lasat la sfarsit partea cea mai amuzanta, cel putin asa o vad acum, pentru ca atunci......numai eu stiu.

Sambata hotarasem dinainte sa mergem la Como, un orasel superb de munte pe malul unui lac. Pentru ca inchirierea unei masini a iscat inca de la Bucuresti contraziceri si ochi dati peste cap, ideea asta a disparut din mintile noastre. Asa ca iata-ne in gara din Milano, impartiti in doua grupulete, unul care se ocupa de achizitionarea biletelor, sau cel putin asa parea, si unul care astepta. Din pacate eu am facut parte din grupul care astepta si am asteptat, am asteptat, pana la urma s-a dovedit si ca grupuletul cu biletele astepta, asa ca am asteptat cu totii ca un grup unit ce am fost: da, am asteptat pana am pierdut trenul :)). Se anunta din start o zi super. Am alergat putin, haotic ce-i drept, italianul nostru il pierdusem, eu cu engleza nu am putut face mare lucru asa ca am cerut o reorganizare. Primele ingrediente ale zilei: nervi, suparare, haos si talentul meu de calmat si impacat oamenii. Am stat la cateva cozi, exista si la ei bineinteles dar cand te organizezi totul merge ca pe roate. Rezultatul a fost cel asteptat asa ca iata-ne parasind gara din Milano cu destinatia Como, in tren de data asta :).

Am ajuns repede dar pe cat de frumos era Como pe atat de urata era vremea. A plouat fara intrerupere, a batut vantul si a fost un frig, brrrr. Si pentru ca eram deja curajosi dupa patania de la gara, am zis ca trebuie neaparat ca aventura sa continue si am urcat cu funicularul, un trenulet simpatic cu un vagon printre munti. Cu dintii clantanind am putut totusi admira peisajul superb si caprioarele care s-au dovedit a fi capre. Lacul si orasul se vedeau super de sus, ce sa mai, iar vara cred ca e si mai frumos. Sus am avut niste trairi orgasmice :)), nu am vazut si nu am auzit si de gafait am gafait la greu. Nu am vazut pentru ca am mers numai cu capul in jos, nu am auzit pentru ca vantul suiera si am gafait pentru ca am alergat. Conditia fizica trebuie intretinuta si e chiar trendy sa faci putin jogging la Milano. Am avut niste senzatii de abandon total, cel putin parul meu era abandonat rau in bataia vantului iar rabdarea mi-a fost pusa la incercare de o poarta buclucasa. Si totul a culminat cu revolta stomacului meu chircit de foame care visa la vanatul de care ne vorbise romanul nostru la restaurant dar care a trebuit sa se multumeasca doar cu 5 ravioli cu peste, bine nici pastele verzi pe care le-a mancat fina nu mi-au trezit vreo pofta.

Vizita noastra la Como a fost scurta dar concentrata iar pe drum inapoi am mai avut parte de un mic incident. Unul dintre noi, care se voia lider de galerie (bine ca sunteti voi toti destepti) si care era deja antrenat de alergatura haotica din gara de la Milano, s-a gandit ca ar fi bine sa mai facem putina miscare si ne-a pus sa coboram si sa urcam si iar sa coboram si iar sa urcam mai devreme decat era cazul si bineinteles nu la statia care trebuia. S-a razbunat mai tarziu pe rasetele noastre pentru ca ne-am ratacit putin prin Milano si ne-am plimbat prin ploaie mai mult decat trebuia. Suferinta ne-a fost alinata de cea mai buna pizza pe care am mancat-o pana acum si de somnul linistitor de care am avut parte tarziu in noapte.

Nu aveam de unde sa stim ca a doua zi aventura avea si o continuare. Voi povesti despre ziua plecarii pe scurt, in cateva cuvinte, nu de alta dar titlul ala de 2 in 1 sa aiba si el o semnificatie. Avionul nostru a avut intarziere 4 ore minunate, ore in care pur si simplu nu am avut ce sa facem in superbul aeroport din Bergamo. Gandul nostru a zburat numai la dragutul nostru mall de langa Baneasa, nu sunt italienii astia asa intreprinzatori ca romanii nostri.

Excursia s-a incheiat cu palpitatiile nelipsite din avion si cu niste vamesi extraordinari care m-au facut sa cobor din nou cu picioarele pe pamant romanesc (unul stia codul bunelor maniere pe de rost :)).

Urmeaza Brasovul......

La rascruce de vanturi

Asa cum spuneam, m-am apucat de La rascruce de vanturi. Fara sa vreau caut asemanari, si nu stiu daca Bella ii iubeste pe Edward si pe Jacob pentru ca si Catherine ii iubeste pe Heathcliff si pe Edgar Linton. Un lucru stiu ca dragostea ce ii uneste pe Cathy si Heathcliff seamana pana la un punct cu dragostea eroilor mei preferati din ultimul timp (nu a detronat-o nimeni pe Becky): Catherine vorbind despre dragoste: "In aceasta lume, marile mele suferinte au fost suferintele lui Heathcliff:le-am vazut si simtit pe toate de la inceput. Unicul gand al vietii mele este el. Daca totul ar pieri si n-ar ramane decat el, eu as continua sa exist; si daca totul ar ramane si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma intr-o uriasa lume straina mie si mi s-ar parea ca nu mai fac parte dintr-insa. Iubirea mea pentru Linton seamana cu frunzele padurii, timpul o va schimba, imi dau bine seama, asa cum iarna schimba pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff insa e asemeni stancilor eterne de sub pamant: nu prilej de incantare, ci necesitate. Eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu in mintea mea, nu ca o placere, asa cum nici eu nu sunt intotdeauana o placere pentru mine insami, ci ca propia mea fiinta."
Cu toate astea, e prea muta rautate si razbunare, iar dragostea lor e egoista si duce la nebunie si la moarte. Sunt de abia pe la jumatatea cartii, dar fara indoiala exista niste influente, adevarul e ca era imposibil sa nu fie asa la cat de des apare in toate volumele de pana acum si la pasajele care sunt citate, plus comparatiile induse. Imi aduc aminte ca la un moment dat, Edward spunea ca il place pe Heathcliff si il intelege iar libertatea pe care i-o da Bellei sa aleaga seamana prea mult cu respectul si rabdarea pe care o are Heathcliff fata de dorintele lui Catherine in ceea ce il priveste pe Edgar, de altfel e si reprodus un pasaj in Eclipsa. L-am gasit pe net, asa ca il pot pune aici: "De aici poti vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: daca el ar fi fost in locul meu, si eu in al lui, cu toate ca-l urasc cu o ura care mi-a inveninat viata, niciodata n-as fi ridicat mana impotriva lui. Ma poti privi cu neincredere daca-ti place! Eu nu i-as fi interzis niciodată s-o vada, atata vreme cat ea ar fi dorit acest lucru. Dar in clipa in care nu i-ar mai fi pasat de el, i-as fi smuls inima lui Linton si i-as fi baut sangele! Pana atunci insa - si, daca nu ma crezi, nu ma cunosti - pana atunci as fi murit incetul cu incetul, fara sa ma fi atins macar de un fir de par din capul lui!"
Gata, sper sa fie primul si ultimul post despre asta, curiozitatea pe care o aveam fata de aceste asemanari e pe cale sa-mi fie satisfacuta. Si mai sper ca in urmatorul post sa termin de povestit despre Milano.

La multi ani mai blogule!

Blogul asta a implinit un an, nu un anisor cum ar zice Buli :)), nu azi ci pe 4 aprilie si nu am scris nimic atunci. Sa-mi fie rusine, da asa e ar trebui sa imi fie. Nu mai stiu ce am facut atunci, au trecut cateva zile bune, dar nu-i nimic, bine ca mi-am amintit pana la urma. Acum la ceas aniversar as fi vrut sa reproduc o pagina dintr-unul din jurnalele mele de cand eram mica dar din pacate nu le am in posesie astazi pentru ca sunt la Bucuresti (jurnalele) iar eu sunt in deplasare la ai mei parinti. Maine e Pastele, ufff cum mai zboara timpul. Am asteptat Milano, a venit, a trecut, am asteptat Pastele, a venit, o sa treaca, asteptam 1 mai si mica excursie la Brasov, o sa vina si asta si o sa treaca. Nu scriu si nu ma gandesc cu regret la asta, e doar o simpla constatare.
Ce imi zburda degetele pe tastatura, are frate-miu la calculator o tastatura super, se apasa tastele asa de usor, am impresia ca as canta la pian. Do mi sol fa mi, do mi sol fa mi, doar asta stiu si nu stiu de ce mi se pare ca am mai scris asta, s-ar putea sa fie doar o impresie.
Urari poate am sa fac maine, dar hai sa pun aici de azi un Paste fericit pentru toata lumea, sanatate pentru toti si pace in suflet :).
Ma duc sa fac un tiramisu, e o premiera, sper sa imi iasa. Ii fac o poza daca arata bine.
Pupici multi blogule.

Milano-tot partea II, tot cu prietenii, dar vineri

A trecut ceva timp iar jurnalul meu de la Milano pe zile nu a avansat deloc. Normal ca am inceput si sa uit dar nu e asa grav. Despre vinerea de la Milano am mai vorbit putin pentru ca a fost ziua de shopping, asa ca despre magazine nu mai vorbim. Poate doar sa mentionam ca baietii obosisera dupa prima ora si deja ne asteptau la o cafenea la Dom iar noi nu intrasem decat intr-un singur magazin :)).

De vizitat nu am vizitat cine stie ce, am vazut Domul, nu am apucat sa si urcam pe el pentru ca era prea tarziu cand ne-am hotarat noi in sfarsit. Eu era cat pe ce nici inauntru sa nu-l vad pentru ca rochia mea de blugi, lunga spun eu a fost prea scurta pentru catolicii de la intrare. M-a salvat Nicu pana la urma si mi-a dat geaca lui cu care mi-am infasurat picioarele. Ca atrageam atentia mult mai mult asa asta este partea a doua.

Castelul Sforzesco a fost impresionant, zidurile lui mai ales pentru ca doar atat am apucat sa vedem, pentru ca bineinteles era inchis. Am vazut si Scala din Milano si cam atat cred.

Am dat peste multi romani, un roman ne-a servit la pranz la restaurantul unde am mancat si ne-a dat cateva sfaturi despre ce magazine ar mai fi de colindat. Noi il intrebam de imprejurimi si ce ar fi de vizitat si el o dadea cu magazinele inainte. Nu trebuie sa il condamnam mai ales ca am ajuns la terasa cu o groaza de pungi pe care Beatrice a fost nevoita sa le duca la hotel cu taxiul. Aici trebuie sa spun ca am mancat niste prajituri suuuper, cel mai bun tiramisu pe care l-am mancat pana acum, bun rau de tot ce sa mai. Sper ca o sa imi schimb parerea dupa week-endul asta cand voi face si eu un tiramisu si sa fie ala cel mai bun de pana acum. Ce gluma......

Un alt roman, pe jumatate spaniol m-a surprins pe mine langa Dom, eu vorbindu-i in engleza si el raspunzandu-mi cu un buna seara nonsalant in romana. Frumoase romancele astea, le recunosti in multime, fata de englezoaica nu am sigur. De rusoaica poate ca si asa mi-a spus un tanar pe strada ca sunt de la Odessa si joc in nu stiu ce telenovela :)). Asta la Bucuresti bineinteles, nu la Milano.

Vreun alt eveniment notabil nu imi mai amintesc, aventura a inceput sambata, dar pentru povestea asta trebuie sa am o dispozitie aparte. Vantul imi spulbera cositele blonde, ploaia imi biciuia chipul fermecator, iar poarta aia nu voia deloc sa se deschida. Taci, te rog :))

Adio, adiooo, asta e deja din alta poveste, iar propozitiile de mai sus vor avea sens in episodul urmator.

Pana atunci, bafta in viata!

..........

N-am ras azi cand am recitit, am fost doar putin penibila, se poate si mai rau. Am uitat sa adaug ceva aseara: voi reciti sigur La rascruce de vanturi, ca a fost peste tot in ultima carte si mi-am propus ca ma voi intoarce de la ai mei dupa mini vacanta de Paste cu un tenculet de carti pe care vreau sa le recitesc (Elevul Dima dintr-a saptea, Moartea lebedei, Accidentul, Lorelei, Panza de paianjen, cate sunt deja :), cred ca tenculet nu era cuvantul potrivit).

Eclipsa si Stephenie Meyer si eu

E tarziu, mult prea tarziu. Stiu. Si ar trebui sa dorm. Si asta stiu. Dar am redeschis calculatorul pentru a-mi scrie gandurile. Nebunie curata, stiu. M-a tampit de tot blogul asta dar sunt sigura ca as uita gandurile care imi trec acum prin cap si nu vreau. De aceea m-am hotarat sa scriu ca sa am de unde sa mi le amintesc. Poate o sa rad peste cateva zile sau poate chiar maine asa cum fac cand imi recitesc jurnalele din adolescenta :).
E vorba de cartile astea sub efectul carora am trait in ultimul timp si care m-au acaparat in asa fel incat ma fac sa ma culc foarte tarziu si sa fiu terminata de obosita. Dar merita tot efortul, talentata rau scriitoarea asta. Asta e parerea mea bineinteles. Doar ce am terminat a treia carte si ultima tradusa inca la noi. Si cum trairile sunt intense o sa astept sa fie tradusa si a patra, nu o sa ii stric farmecul sa o citesc in engleza. Cred ca mi-ar da si cateva dureri de cap. Dupa cum spuneam acum cateva minute bune deja am terminat-o pe a treia si declar cu inima deschisa ca Luna noua ramane preferata mea de pana acum. Am fost putin dezamagita, nu cred ca e cuvantul potrivit si iar sunt subiectiva bineinteles. Nu pot sa concep ca dragostea perfecta iti mai lasa loc in inima si pentru altcineva si aici nu ma refer la dragostea parinteasca sau dragostea fata de un prieten. Ei bine Bella mea imi vine sa zic dar nu pot ca o am deja pe Becky si ar batea prea mult la ochi nebunia mea :))), iubeste doi baieti, poate nu cu aceeasi intensitate dar cu acelasi fel de dragoste. Diferenta e ca pe unul il iubeste mai mult si nu poate sa traiasca fara el, adica pe Edward. Rad in timp ce scriu. Nu-mi vine sa cred ce problema am eu la ora asta cand sunt moarta si de somn pe deasupra.
Pot sa ma consolez totusi cu ideea ca e doar o carte si sa raman la convingerea mea ca un suflet nu are nevoie de doua suflete pereche si ca e norocos sa gaseasca doar unul. Si daca lucrul asta se intampla atunci nu cred ca mai ramane loc si pentru altceva. Mami sa stai linistita, ca nu la dragostea asta ma refer, cei dragi mie o sa aiba mereu locul lor.
Off cartile astea, o sa ma ridic cu pretentii acum (nu ca si asa nu erau destule) sa imi compuna si mie cineva un cantec de leagan cu care sa ma adoarma.
Dar oricum nimic nu e batut in cuie, asa ca ...niciodata sa nu spui niciodata.......

Milano, partea II - jurnalul unei scurte vacante cu prietenii (joi)

Nu imi amintesc ore exacte, ar fi fost prea de tot, uituca de mine dar o sa incerc sa rememorez pe cat posibil momentele minunate sau nu (ca au fost si d-astea ce sa facem acum) pe care le-am trait alaturi de prietenii mei in scurta noastra vacanta la Milano.
Joi 26 martie, a inceput cu trezirea de dimineata si terminarea bagajului. Drumul pana la aeroport a fost o aventura printr-un trafic aglomerat si cu un sofer deosebit care ne-a zguduit mai mult decat a facut-o avionul. Directia: aeroportul Baneasa, destinatia: Milano. Suparati ca am avut o ora intarziere ne-am dat seama de abia mai tarziu ca fusese de fapt un privilegiu si ca se putea muuuuult mai rau. Zborul placut, in afara de cresterile mele de tensiune si incercarile de reglare a respiratiei (inspira pe 1 si expira pe 2) si de coborarea care mie nu mi-a placut deloc, bine nu stiu daca exista oameni carora sa le placa dar asta chiar nu a fost cea mai reusita. Aplauze totusi pentru pilot la aterizare, aplauze care le-a meritat la intoarcere cand nici nu am simtit cand am coborat si nici cand am aterizat.
Ajunsi la Milano, de fapt la Bergamo, ne-am imbarcat in grup intr-un autobuz care ne-a lasat la gara din Milano. Gasirea biletelor de autobuz a fost o adevarata provocare ca nu am putut merge fara bilet ca doar suntem romani si civilizati bineinteles. Era gata gata sa luam autobuzul in directia gresita pentru ca unul dintre noi nu statea prea bine cu orientarea (asta aveam s-o intelegem mult prea bine mai tarziu) dar totul e bine cand se termina cu bine :). Se intelege adica: am ajuns cu bine la hotel. Hotelul ok, lumea amabila, nu prea am ce comenta. Nu a fost cel mai luxos hotel in care am stat dar nici nu am de ce sa ma plang.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem sa mancam cu tot grupul (pe langa gasca noastra au fost si colegii finei), am gasit un restaurant in apropiere unde am mancat o pizza cu ton buna, a mea cel putin, dar nu cea mai buna pe care am mancat-o la Milano, trebuie sa mentionez asta. L-am avut pe Nicu, vorbitor de italiana care ne-a ajutat cu traducerile si pe care ne-am putut baza si in situatii mai delicate...dar despre asta mai tarziu.
Seara am ratacit pe strazile din Milano, am descoperit unele din obiectivele turistice pe care am reusit sau nu sa le vizitam a doua zi, am vazut Domul impresionant noaptea si sincera sa fiu, nici nu am simtit ca e o zi din saptamana, asa de animate mi s-au parut strazile si la ora aia destul de tarzie. Am descoperit si magazinele bineinteles si am primit si cate un trandafir, nu de la vreun italian simpatic ci de la prietena noastra Betty, care este o draguta ca de obicei :).
Ne-am intors franti la hotel, cu dureri de mijloc si de picioare si am dormit dusi pana doua zi de dimineata.
Urmeaza o noua zi din jurnalul de la Milano, dar nu acum, poate maine....
Diseara Dansez pentru tine....am ratat in premiera emisiunea vinerea trecuta :).