Blogul meu devine un jurnal de calatorie. Oricum a venit vara si timpul este pretios, de aceea nici nu am mai scris. Ceea ce va urma se vrea a fi o relatare a ultimelor aventuri ale gastii noastre vesele, incompleta si de data asta (fina s-a bronzat la malul Marii Negre si Lili si-a facut datoria de nasa).
Pentru ca planurile cu escapada la Deva nu au mai iesit, ne-am decis asa pe fuga sa organizam o mica excursie (zilele de concediu erau deja arvunite, sperantele si dorinta de plimbare inflorisera deja) si cand zic pe fuga nu exagerez deloc. Destinatiile alese: initial Bucovina si dupa a intervenit subtil si Maramuresul (nu de alta dar sa scrie si de noi in revista ca avem bratari originale luate exact de la sursa). Traseul a fost aprobat in fata Teatrului National de Opereta, unde am fost sa vedem o piesa de teatru super, regizata de Stefan Banica, Descult in parc (despre care ar fi fost cazul sa scriu ceva); rezervarile pentru noaptea au fost facute dupa cautari rapide pe internet (dar care s-au dovedit foarte eficiente) iar pentru situatiile neprevazute, ne-am adaptat din mers.
Concluziile pe care le-am tras sunt dupa cum urmeaza:
-ceasurile Cartier si diamantele nu fac conversatie, nici sex
-intuitia mea nu s-a inselat nici de data asta si da, chiar am cu ce ma lauda
-intr-un grup de prieteni, in care te distrezi mereu si te simti bine, e imposibil sa nu existe si certuri
-e greu sa inveti sa tolerezi si e bine sa incerci sa cunosti persoanele din jurul tau (mai ales cele de care iti pasa) cat mai bine
-si in prietenie, nu numai in dragoste trebuie sa faci sacrificii
-avem o tara foarte frumoasa, ar fi bine daca am aprecia-o mai mult
-abia astept excursia urmatoare, care cred ca va urma rapid
-Buli merita o statuie pentru cat a condus si a meritat si sa fiu draguta (urcatul la cap ramane valabil)
Cam atat cu concluziile, care sunt mai multe dar care dau un aer prea serios unei povesti care se vrea a fi vesela si optimista, ca de obicei.
Plecarea s-a facut cu o oprire la Mac-ul din Otopeni, ca sa pastram traditia nu de alta (si Buli a intarziat cu acelasi scop, tot la traditie s-a gandit, deja am primit o strambatura, nu o vad, dar mi-o imaginez), traseul a continuat cu o oprire la Ploiesti, la Brasov am ajuns la o ora la care ne vedeam deja printre munti, dar cum Fat Frumos crestea intr-un an cat altii in doi, asa am reusit noi sa facem traseul cel mai greu din ziua aia in jumatate din timpul pe care il pierdusem pana la Brasov. Am admirat din nou Cheile Bicazului si Lacul Rosu si multe alte peisaje superbe, pe care le-a imortalizat Beatrice, bineinteles, ca ea e artista. Noaptea am inlocuit-o pe Diana cu Maria, dar si Maria ne-a primit bine, cu caldura in calorifere si cafelute de dimineata, nu de alta dar in timp ce pietrele crapau de caldura in Bucuresti, acolo crapau de frig (tinuta mea cu pantaloni scurti si cizme de vara era in tendinte, tendinte pe frigul ala).
Fiecare a avut cate o ocupatie principala: Simona, cu glumele si distractia (altfel nici nu stiu cum ar fi trecut toate zilele astea in masina), Beatrice a fost cataratoarea sef, acum era pe marginea prapastiei, acum era pe chilia lui Daniil Sihastrul, Nicu, un copilot de nadejde, cele mai bune prietene ale lui au fost harta si indicatoarele (si unguroaicele alea simpatice si politicoase), Buli, cu condusul si eu cu impusul (asta asa ca sa rimeze).
Trebuie sa fac o pauza, asa ca va urma... din nou :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu