E Craciunul si am unghiile roz. De fapt aproape a trecut prima zi, o sa treaca si a doua, o sa vina revelionul, o sa treaca si el. Am primit o groaza de mesaje pline de lumina si caldura, bine intentionate cred dar care mie nu imi plac aproape deloc, asta ca sa nu fiu prea drastica astazi. Nu-mi plac pentru ca sunt impersonale si sunt de parere ca un simplu Craciun fericit dar spus cu dragoste valoreaza mai mult decat mesajele pompoase copiate probabil de pe internet. Off, pretentiile astea.
Am daruit cadouri tuturor oamenilor care inseamna ceva pentru mine iar azi de dimineata sub bradul pe care l-am impodobit acasa la ai mei era plin de cadouri. Anul acesta a predominat albastru, e placerea mea sa aleg o culoare in fiecare an. De fiecare data spun ca sunt ultimele globulete si ornamente pe care le cumpar dar ce sa fac daca nu ma pot abtine. Si cum nu se poate Craciun fara brad si anul acesta m-am ocupat eu de impodobirea lui. Iar pentru ca toata lumea a fost cuminte, Mos Craciun a trecut si pe la noi. Si cand toti ai casei s-au trezit pentru ca unii sunt inca tineri, le plac petrecerile si ajung tarziu acasa, am deschis cadourile. M-am simtit ca pe timpuri, cand eram mica si inca il asteptam si credeam in mosu. Nu ca acum nu il mai astept, numai ca bucuria e alta.
In general nu am amintiri de cand eram mica dar imi aduc aminte cand unchiul meu se transforma in Mos Craciun si noi ii spuneam cuminti poezii si il colindam. Ne mai intrebam noi de ce ni se par cunoscute incaltarile sau ceasul de la mana dar cadourile ne distrageau rapid atentia. Si acum imi aduc aminte de pianul albastru primit in dar la care cantam tara mea :) (do mi sol fa mi, do mi sol fa mi....) sau de sania uriasa de sub brad. Cand am mai crescut aveam placerea, eu si fratii mei sa rascolim toata casa in cautarea cadourilor care le stiam noi ascunse pe undeva. Nu mereu aveam succes pentru ca parintii mei aveau antrenament deja.
Era frumos pe timpuri dar e frumos si acum cand ramai cu bucuria de a oferi si de a primi cadouri de la cei apropiati.
Nu stiu de ce am tot avut dorinta si pornirea de a merge la biserica, sa ma inchin la o icoana si sa aprind o lumanare. Sa-i multumesc lui Dumnezeu ca familia mea e sanatoasa si sa ma rog pentru sanatatatea lor si a celor dragi mie.
A mai trecut un an, o sa mai treaca si altii si cum eu niciodata nu analizez ce a fost si imi place sa ma gandesc la ce o sa fie, nu-mi ramane decat sa privesc cu incredere in viitor si sa ma gandesc la mai bine, de ce nu chiar la foarte bine. Sunt patrunsa de spirit ce sa mai :))), asa ca inchei in nota asta optimista. Si da fina, aseara in visul meu te plimbai cu Buli cu bicicleta in spatele blocului parintilor mei.
Craciun fericit tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu