sâmbătă, 3 octombrie 2009

Cu nostalgie despre Creta

E sambata si este foarte dimineata. Sunt treaza deja de 2 ore si nici de dormit nu am dormit foarte bine. Un moment mai potrivit nu am gasit sa povestesc ce este de povestit si ce am tot amanat de aproape o luna. Da, atat a trecut deja de la vacanta, o vacanta declarata cea mai frumoasa de pana acum. Sa inceapa distractia.
Am plecat noaptea la 3, sapte viteji calare pe cai (putere) si am mai ajuns a doua zi in zori la destinatie. Drumul a fost lung si obositor, a doua oara nu as mai repeta experienta din punctul asta de vedere dar am trecut repede peste. Unii dintre noi au dormit in toate pozitiile pe unde au nimerit (in masina, pe ferry boat, chiar si pe canapelele de la receptia hotelului, Lili si Adelina, despre voi vorbesc :))., altii au crezut ca zboara din masina in mers, ceilalti au fost la volan si ultima ramasa a reusit performanta de a dormi 4 ore in primele 48. Calatoria cu ferry boat-ul a fost o experienta de noapte, vasul urias, intinderea de apa la fel, inghetata foarte buna.
In momentul cand am pus piciorul pe pamant cretan, am luat fara sa stiu cea mai importanta decizie. Curios este ca nu mi-am impus nimic si totul a venit de la sine (inca ma mai minunez si eu cat de relaxata am fost). Nu m-au doborat nici oboseala acumulata, nici hotelul care nu a fost chiar cum ne asteptam, nici cluburile care au fost departe de ale noastre (si asta nu in sensul bun), nici micile certuri, nici macar raguseala care m-a lasat fara voce 2 zile si m-a impiedicat sa vorbesc in restul. Si asta s-a intamplat pentru ca am fost cucerita din prima : peisajele sunt superbe, desprinse din povesti iar marea adorata mi-a cantat in ureche de cum am ajuns. Am facut cunostinta cand era calma, s-a suparat si ea putin (poate ca am ragusit eu), am adormit si m-am trezit in fiecare zi pe muzica valurilor izbite de tarm si as fi putut sta sa o admir toata ziua de pe terasa hotelului fara sa ma plictisesc.
Am facut cam tot ce se poate face intr-o vacanta.
Ne-am bronzat, plajele lor sunt mult mai mici decat ale noastre, cu nisip dar cu pietre si vegetatie in apa, nu-ti bubuie muzica in urechi, pe scurt peisajul e complet diferit de cel de la marea noastra.
Ne-am plimbat, pentru ca in doua zile, soarele nu a tinut cu noi (in schimb a tinut cu mine in ultima zi cand m-a bronzat de dupa nori cat nu ma bronzase in toate zilele de pana atunci (si acum ma mai lupt sa curat urmele)). Am vazut si alte statiuni, unele mai dragute decat a noastra (Agios Nikolaos chiar prezenta interes) , am fost si la Knossos, peisajele nu le pot descrie in cuvinte (bine nici dragutele de serpentine care l-au facut pana si pe Buli Jigulinul sa nu mai mixeze cu asa avant), concluzia simpla e ca m-as reintoarce oricand (cu avionul insa).
Ne-am distrat, nu asa cum imi imaginam (nu e deloc de rau) si cum spuneam si intr-un post precedent. Am fost la cele mai tari cluburi (a venit pana si John Digweed sa ne mixeze) dar din punctul asta de vedere nu ca suntem tari, dar chiar nu ne comparam. Nu cred ca e cazul sa vorbesc despre lumea din jurul nostru, pentru ca ei se distrau (naspeti sau nu, majoritatea se incadrau in prima categorie) ci sa ma limitez la ideea lor de club. Trebuie sa te incadrezi intr-un spatiu de doi pe doi, nu trebuie sa porti tocuri de 12 decat daca esti foarte, foarte antrenata pentru ca nu ai unde sa iti odihnesti picioarele de top model, trebuie sa faci si niste gimnastica inainte astfel incat sa poti sta cu mana indoita din cot sa-ti tii paharul cu bautura si trebuie sa dansezi toata noaptea, ca doar nu ai venit la club sa te rezemi de un perete, ca de altceva nu ai de ce (visati la canapele ? si scaunul era un lux). Lili, luxul, Las Vegasul, iahturile si Moet-ul trebuiau cautate in alta parte. Dezamagirea nu a fost uriasa si asta pentru ca au fost o multime de terase si restaurante dragute unde ne-am petrecut restul noptilor. Din punctul asta de vedere, jos palaria. Am fost numai la terase pe malul marii, toate frumoase (nu am gasit-o p-aia cu hamacele, dar si asa...). Era in schimb ceva foarte enervant, grecii stateau in strada in fata restaurantelor sau teraselor si te invitau, cateodata politicos, dar nu tot timpul, unii erau simpatici dar altii te calcau pe nervi. Am facut si o mica petrecere surpriza cu baloane :), tort si lumanari cand am sarbatorit-o pe Beatrice si ziua ei de nastere (doamna tot doamna ramane, se va schimba doar numele in curand, ca dovada si cadoul blanos pe care l-a primit).
Am mancat si am baut pe saturate. Ne-am facut toate poftele, incepand cu caracatita si terminand cu o carne de miel gatita excelent. Am mancat si peste foarte bun si mancaruri traditionale, salate bine facute (sincer chiar nu cred sa fi nimerit ceva care sa nu imi placa). Pe unii dintre noi nu i-a distrat asa tare partea asta cu mancarea, de fapt pot spune chiar deloc (imi pare rau pentru tine Buli :)). Am mancat o inghetata foarte buna cu vanilie, caramel si nuci (nu am putut sa ma abtin nici cand gatul meu era in flacari) si am baut cele mai bune frappeute ever. Frappeute uriase, cu multa inghetata si fffff bune la gust (nu am baut eu cate mi-as fi dorit dar daca sunt sensibila ce sa fac).
Am facut si shopping, atat cat trebuie, de fapt am facut mai multe mai mici. Am cumparat si haine si incaltari si gentuta si cosmetice. Sunt incantata maxim de o crema descoperita de Simona (bine a descoperit si altele) care are o textura super si miroase ffff frumos.
Despre greci ce pot spune ? Barbatii nu sunt cei mai frumosi asa cum le este dusa vestea si pana si aia mai draguti ascund cate ceva (cearta cu apa si sapunul chiar este o problema in conditiile in care nu prea iti lipseste nimic (am mirosit niste sapunuri, geluri de dus super, de scrub nu mai vorbesc ca deja cerintele ar fi la un nivel foarte inalt)). Cu femei nu am avut de-a face (bine nici cu barbati :)), in afara de simpaticele cu rezervarea la ferry boat. Aaa, ba da, am intalnit una draguta si vorbareata cu care s-a distrat Simona la Benetton, pe limba ei (a grecoaicei, nu a Simonei). Am mai avut parte si de un mosulet simpatic de la Anek care ne zambea politicos dar care ne-a facut gaite (nu direct, ci in conversatia pe care o purta cu un alt client). I-a cam pierit zambetul de pe fata cand Simona i-a multumit in limba pe care, oups se pare ca o intelegea si una dintre noi.
Despre Atena voi vorbi pe scurt in alt post. De altfel si ce am povestit mai sus e o relatare pe scurt a evenimentelor.

Niciun comentariu: