Dupa modelul veni, vidi, vinci, am asteptat Milano, a venit, a trecut, am asteptat Pastele, a venit, a trecut, am asteptat 1 mai, a venit, a trecut. Au trecut chiar cateva zile, dar de abia azi am strans bagajul din mijlocul camerei (dupa modelul Milano, cand a stat chiar mai mult de atat), concluzia care se trage fiind ca scriu de abia acum pentru ca nu am avut timp. Amintirile sunt inca proaspete si oricum am trait niste experiente pe care nu cred ca le voi uita curand. Plecarea spre plaiurile mioritice, intruchipate de un frumos oras de munte, pe numele lui Brasov, a fost lipsita de peripetii, lucrurile care ar trebui mentionate sunt in numar de doua: bagajele noastre care au incaput cu greu in portbagaj, cu toate ca am plecat doar pentru un week-end (bine ramane intre noi acum ca Simona, care se lauda ca o sa aiba cel mai mic bagaj, l-a avut pe cel mai mare) si drumul care a fost scurt in numar de kilometri dar lung in numar de ore (blocajele care s-au intins pe cativa kilometrii ne-au facut sa ne intretinem bronzul).
Ajunsi cu bine pe plaiurile despre care vorbeam, am fost placut surprinsi de vila cocheta in care am stat si la fel de impresionati, dar nu la fel de placut, de cele doua ore in care am asteptat mancarea la un restaurant din apropiere. Acum realizez ca brasovenii astia sunt niste romantici, ca dovada ca am mancat la lumina unor lampi iar la club am stat la separeu. Dar despre asta, putin mai tarziu... Prima seara s-a terminat pentru mine cu Dansez pentru tine. M-am distrat cu Simona si m-am bucurat de una singura ca au castigat favoritii mei Darius si Monica (nu ma asteptam dar am fost foarte fericita). Nu aveam de unde sa stiu ca m-am distrat mai bine decat in seara ce avea sa urmeze. Dar, cum ziceam, despre asta mai tarziu.... Restul grupului a testat din prima noapte cluburile numeroase din Brasov, din care nu au gasit deschis decat unul :). Foarte interesant, nu?
Sambata pe zi, vremea a fost superba, ne-am plimbat prin centrul Brasovului, am savurat niste paste delicioase la o terasa in Piata Sfatului, ne-am lasat mangaiati de razele soarelui si de cele cateva picaturi de ploaie din Poiana. Aici pustiu, ne-am chinuit din greu sa gasim un locsor unde sa bem si noi ceva si am reusit sa gasim o pensiune de 4 stele (da Simona, e asa cum am scris de 4 stele, noroc cu educatia primita de la doamnele invatatoare, ca altfel nu stiu unde ajungeam:) ), pe care initial nu am apreciat-o la justa ei valoare si pe care am parasit-o pentru ca nu se fuma inauntru dar la care am revenit cu capetele plecate pentru ca nu am gasit alta de 4 stele, care credeati ca era motivul? Mi-a fost dat sa beau, de fapt sa gust, primul frappe cald din viata mea si sa-mi doresc sa trecem neobservati atunci cand ne-am mutat inauntru dupa ce facusem un adevarat taraboi pe terasa, stricand tot aranjamentul meselor.
Adevarata distractie de abia acum incepe si pentru ca, ceea ce urmeaza e o adevarata opera literara, o voi trata ca atare si o voi incepe bineinteles cu:
Expozitiunea:
Curajosi, plini de incredere si dornici de distractie ne-am decis sa testam unul din cluburile de fite din Brasov, pe numele lui Kasho. Dupa doua ore binemeritate de somn, am inceput pregatirile pentru seara cea mare. Tinutele au fost alese pe spranceana, coafurile impecabile, machiaj de dive, niste comori ce sa mai. Dupa o plimbare cu taxiul, iata-ne in fata clubului, intrarea impresionanta prevestea o seara reusita. Dar cum socoteala de afara nu s-a potrivit cu cea dinautru eu spun ca ar fi bine sa trecem la:
Intriga:
Ne-au intampinat niste domnisoare la intrare, care vizibil deranjate de comorile din fata lor, s-au gandit ca ne-ar sta noua mai bine intr-un con de umbra, ca si asa le eclipsam si ne-au dat o masa retrasa, intr-unul din "superbele separeuri" din club.
Desfasurarea actiunii (Cuprins):
Seara a continuat la fel de bine cum a inceput. Tavanul era atat de aproape incat statea sa ne cada in cap, aerul era ca si inexistent, se pare ca nici chelneritele nu stiau daca exista vreun sistem de ventilatie iar muzica a fost de exceptie. Se pare ca gluma noastra ca la Brasov se vede ca nu se prinde Vibe fm, nu a fost chiar o gluma. Nici votca din pahare, nici Red Bull-ul, green apple-ul meu nici atat, nu au reusit sa salveze ceva din seara aia (trebuie sa mentionez ca este opera mea literara, deci este parerea mea). Ne-am chinuit sa ne miscam putin, nu de alta dar riscam sa amortim pe canapele. Oricum nu am depus foarte mult efort pentru ca ritmul a fost acelasi toata noaptea, o bubuiala continua.
Lumea din jurul nostru se incadra perfect in peisaj: fetele superbe, cu tinute originale (sigur achizitionate de la Milano sau Paris :)) ). La mare cautare: lurexul de cea mai proasta calitate, asortat cu lanturi deosebite ce incadrau mijlocele infierbantatelor domnisoare, rochiile de nunta si pantofii satinati. Baietii, si ei unul si unul, ne-au spulberat visele noastre de a gasi vreun print sanatos si puternic, crescut in aerul sanatos de munte. Ne-am batut pe un tanar, vecin cu noi de separeu, deschis provocator la cativa nasturi de la camasa si purtand cu mandrie o palarie mostenita de la Michael Jackson.
Punctul culminant:
Pentru ca tot cuprinsul a fost un punct culminant, imi permit luxul de a sari peste acesta.
Deznodamantul:
Cel mai fericit moment si cel mai reusit a fost plecarea spre casa. Nu ma gandeam ca o sa astept cu atata nerabdare sa pun capul meu coafat pe perna. Dar, sa incheiem intr-o nota optimista: avem atatea cluburi dragute la Bucuresti in care sa ne distram incat nu ne ramane decat sa ne amuzam de aceasta experienta, cred eu si sper, unica.
Opera literara s-a incheiat si drumul spre casa a fost de data asta scurt si in numar de kilometri si in numar de ore. Iar eu inchei aici pentru ca numarul de cuvinte sa nu fie foarte mare.
4 comentarii:
Dupa cum ii precizam prietenei mele Diana in excursia de la Brasov,bagajul este direct proprtional cu volumul persoanei care il detine.Aceeasi regula se aplica si in cazul in care esti la dus respectiv mult ai mult speli.
Dupa cum ii precizam prietenei mele Simona ieri la terasa unde am petrecut aproape toata ziua, regula asta nu este deloc valabila, cel putin in cazul meu nu se aplica.
Dupa cum ii explicam Dianei si Simonei, prietenele mele...asta ca sa nu ies din tipar... :))...nunta la care am fost si din cauza careia nu am putut sa petrec cu ele la minunatul Brasov, mi-a lasat aceleasi aminitiri ca si lor...adica : "insipide, inodore si incolore." Recuperam insa acest weekend la Sighisoara, nu e asa fetele?
Neaparat. Post-ul meu de dupa sigur nu va mai fi in acelasi ton.
Trimiteți un comentariu