Vorbeam astazi cu prietena mea Simona pe messenger despre preocuparile noastre din ultimul timp. Vorbim pe messenger pentru ca din pacate nu ne-am mai vazut de vreo 3 saptamani si acest lucru se intampla tot din cauza preocuparilor. Trebuie sa recunosc ca unele din preocuparile ei as vrea sa ma preocupe si pe mine, spre exemplu vizita la Atena sau excursia la Paris pe care o va intreprinde in curand.
Si tot din cauza preocuparilor, nu am intrat in posesia cadoului pe care mi l-a adus de la Atena si de care profita fratele meu Nicu. Asa suntem noi, o mare familie.
Preocuparea mea principala este gatitul si imi si place. Nu le-am neglijat foarte mult pe celelalte, dar asta mi-a ocupat destul timp. Am si experimentat si o sa mai experimentez, unele retete imi ies foarte bine, altele mai putin (iubi e ascultator si le testeaza pe toate). Aseara am reusit chiar sa castigam o batalie cu robotul de bucatarie, pe care credeam ca o pierdusem, dar l-a dovedit iubi :))))).
Si hai ca m-am pierdut pe drum ca plecasem de la discutiile mele cu Simona. Ea imi spunea astazi cat de mult se distreaza cu bicicleta ei proaspat achizitionata, pe care a scos-o aseara la plimbare in parcul Titan (de fapt aseara nu stiu daca e corect folosit, avand in vedere ca a stat pana la 1 noaptea) si ca i s-a sugerat sa se perfectioneze ca sa poata face plimbari si la Paris cu o bicicleta inchiriata, evident. Tot ea imi spunea ca se vede urmatoarea Dani Otil, vrea sa treaca de la bicicleta direct la macadam, iar eu ii marturiseam la fel, ca ma vad urmatoarea Vladut :))). Concluzia a fost ca avem doua locuri vacante: Razvan si Daniela.
In prezent ea isi cauta cos pentru bicicleta si eu tava pentru prajituri.
Concluzia principala: ce ne-am mai maturizat :))))))))))
Si anul asta da, sunt nuntasa de profesie si nuntasa, nu asa la modul simplu, ci genul azi la Timisoara, maine in toata tara. Pentru ultima nunta am facut cateva sute de kilometrii si inca nu mi-am revenit. Cred ca se vede....
vineri, 4 iunie 2010
miercuri, 14 aprilie 2010
Am febra 40 de grade
Imi arde de glume asa de dimineata. Asa sunt eu o glumeata iar in ultimul timp imi arde numai de prostii. Preocuparile mele nu prea mai sunt aceleasi si nici nu m-am maritat si nici la casa mea nu m-am mutat :). Asta cu preocuparile ce sa zic, fiecare perioada cu ale ei, ieri, alaltaieri colindam cluburile in fiecare week-end, in prezent sunt concentrata cu gatitul, maine, poimaine, cine stie ce o sa imi mai treaca prin cap. E si normal pana la urma, fiecare varsta cu preocuparile ei....batrana inteleapta ce sunt :)))).
Asa cum ziceam, in prezent, sunt marcata de asta cu gatitul cu toate ca, stiu eu cine mi-a sugerat asa discret ca mi-am luat-o in cap si nu am mai gatit nimic de 2 zile, auzi tu.... Stiu ca nimic din ce am scris pana acum pare sa nu aiba legatura cu titlul si ca par a fi undeva pe campii, printre floricele, zburd cu fluturii, dar trebuie sa incep cu inceputul. Pentru ca sunt prinsa cu gatitul, s-a prins si ceva de mine. Ce? Un dragut colacel in jurul taliei. Nu e ceva de speriat in general, dar, pentru ca vine acum vara si blonda cu palarie si ochelari de soare supradimensionati vrea la plaja si stie sa si inoate, nu prea are nevoie de colacei. Asa ca s-a decis ea sa incepa sa faca niste exercitii pe care le-a tot amanat, din lipsa de timp, de chef si alte motive precum cele mentionate. S-a echipat corespunzator si pentru inceput a iesit in parcul Titan la alergat. Sunt mandra de ea ca s-a tinut bine zilele astea doua si unde mai pui ca sunt convinsa ca o sa se tina si de treaba, ca asa e ea cand ia o decizie. Are in schimb un mic hop de trecut, febra de 40 de grade pe care o are. Asta era o figura de stil, v-ati prins.
Si nu a fost chiar un soc, dar am ramas surprinsa cata lume iese in parc pentru a face miscare, lume de toate varstele, ba la plimbare, ba la alergat, ba cu rolele sau cu bicicletele.
In prima zi a fost ok, a doua zi m-am gandit ca trebuie sa merg mai departe cu miscarea pentru a nu face febra si azi, adica a treia zi, m-am transformat intr-un mic robotel atomic, cum spune tot persoana cu observatiile de care aminteam mai sus.
Nu am nevoie de o macara sa ma ridice din pat sau de pe scaun dar sper sa nu fiu nevoita sa ma asez pe vine :)))). Nu am exagerat din prima asa, dar daca nu prea mai facusem miscare, rezultatul este cel asteptat. Imi iau pauza azi, dar povestea continua.
Asa cum ziceam, in prezent, sunt marcata de asta cu gatitul cu toate ca, stiu eu cine mi-a sugerat asa discret ca mi-am luat-o in cap si nu am mai gatit nimic de 2 zile, auzi tu.... Stiu ca nimic din ce am scris pana acum pare sa nu aiba legatura cu titlul si ca par a fi undeva pe campii, printre floricele, zburd cu fluturii, dar trebuie sa incep cu inceputul. Pentru ca sunt prinsa cu gatitul, s-a prins si ceva de mine. Ce? Un dragut colacel in jurul taliei. Nu e ceva de speriat in general, dar, pentru ca vine acum vara si blonda cu palarie si ochelari de soare supradimensionati vrea la plaja si stie sa si inoate, nu prea are nevoie de colacei. Asa ca s-a decis ea sa incepa sa faca niste exercitii pe care le-a tot amanat, din lipsa de timp, de chef si alte motive precum cele mentionate. S-a echipat corespunzator si pentru inceput a iesit in parcul Titan la alergat. Sunt mandra de ea ca s-a tinut bine zilele astea doua si unde mai pui ca sunt convinsa ca o sa se tina si de treaba, ca asa e ea cand ia o decizie. Are in schimb un mic hop de trecut, febra de 40 de grade pe care o are. Asta era o figura de stil, v-ati prins.
Si nu a fost chiar un soc, dar am ramas surprinsa cata lume iese in parc pentru a face miscare, lume de toate varstele, ba la plimbare, ba la alergat, ba cu rolele sau cu bicicletele.
In prima zi a fost ok, a doua zi m-am gandit ca trebuie sa merg mai departe cu miscarea pentru a nu face febra si azi, adica a treia zi, m-am transformat intr-un mic robotel atomic, cum spune tot persoana cu observatiile de care aminteam mai sus.
Nu am nevoie de o macara sa ma ridice din pat sau de pe scaun dar sper sa nu fiu nevoita sa ma asez pe vine :)))). Nu am exagerat din prima asa, dar daca nu prea mai facusem miscare, rezultatul este cel asteptat. Imi iau pauza azi, dar povestea continua.
joi, 8 aprilie 2010
Atentie, blonda la volan
Pfff, am zis eu ca nu e condusul asta ca alegerea unei rochii, dar parcatul e si mai si. Daca aseara, de fapt era deja noapte, undeva pe la 22-23, va plictiseati de moarte, inseamna ca nu sunteti unul din prietenii mei sau unul din soferii simpatici care erau pe la ora aia pe bdul Camil Ressu. Ghinionul lor si al meu :)))). Multumesc pentru intelegere, vreau eu sa cred ca despre asta a fost vorba si nu despre vorbe dulci. Asa cum spuneam, noaptea trecuta, am distrat si enervat in acelasi timp soferii din trafic cu incercarile mele de parcare. Asta se intampla dupa ce fusesem deja la o sesiune de parcari, intr-o parcare prin spatele blocului, caci gata, deja nu mai vorbesc de sesiuni de shopping.
Reflectam eu aseara inainte sa adorm, caci iar mi s-au intors gandurile si visurile despre condus ca e greu sa mergi pe jos cu spatele, dar cu masina, normal ca e foarte, foarte greu. :)))) Blondele astea... destepte mai sunt.
Si daca va intrebati cine era blonda simpatica dintr-o masina rosie situata pe banda a doua, perpendicular pe sosea, in directia de mers :))), ei bine, eu eram. Nervii de aseara s-au transformat in zambetele de azi. Rabdare am, nu asta e problema, dar am si asteptari, nici asta nu ar fi asa o problema dar ma enerveaza ca nu imi iese. Toata lumea, ca sa ma incurajeze, imi spune ca e normal, este pe de-o parte, avand in vedere ca sunt dupa o pauza de 7 luni si asta nu in conditiile in care as mai fi condus sau m-as mai fi parcat de cand am facut scoala de soferi.
Si Habarnam al meu, simpaticul de el, nu stia ce sa mai faca aseara, sa rada, sa planga, sa se enerveze, sa ma incurajeze, sa mai parcheze el masina sau sa o lase asa, sa se amuze ca nu inteleg care e stanga si dreapta cand dau cu spatele sau sa ii vina sa se dea cu capul de parbriz. Si traiul cu o blonda are avantajele si dezavantajele lui. :))
Si da fratele meu, cred ca o sa ma gandesc serios la achizitionarea unui autocolant care sa previna soferii din trafic ca a iesit blonda pe strada.
Atentie, blonda la volan :)))))
Reflectam eu aseara inainte sa adorm, caci iar mi s-au intors gandurile si visurile despre condus ca e greu sa mergi pe jos cu spatele, dar cu masina, normal ca e foarte, foarte greu. :)))) Blondele astea... destepte mai sunt.
Si daca va intrebati cine era blonda simpatica dintr-o masina rosie situata pe banda a doua, perpendicular pe sosea, in directia de mers :))), ei bine, eu eram. Nervii de aseara s-au transformat in zambetele de azi. Rabdare am, nu asta e problema, dar am si asteptari, nici asta nu ar fi asa o problema dar ma enerveaza ca nu imi iese. Toata lumea, ca sa ma incurajeze, imi spune ca e normal, este pe de-o parte, avand in vedere ca sunt dupa o pauza de 7 luni si asta nu in conditiile in care as mai fi condus sau m-as mai fi parcat de cand am facut scoala de soferi.
Si Habarnam al meu, simpaticul de el, nu stia ce sa mai faca aseara, sa rada, sa planga, sa se enerveze, sa ma incurajeze, sa mai parcheze el masina sau sa o lase asa, sa se amuze ca nu inteleg care e stanga si dreapta cand dau cu spatele sau sa ii vina sa se dea cu capul de parbriz. Si traiul cu o blonda are avantajele si dezavantajele lui. :))
Si da fratele meu, cred ca o sa ma gandesc serios la achizitionarea unui autocolant care sa previna soferii din trafic ca a iesit blonda pe strada.
Atentie, blonda la volan :)))))
marți, 30 martie 2010
Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai
Mare talent Nikolai Nosov asta. Pe langa faptul ca mi-a furnizat un alint original, a mai creat si un personaj memorabil. De fapt, nu a creat numai unul ci o ceata intreaga. Povestea e simpla, a mea si a lui Habarnam cel adevarat, nu cel alintat. Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai este una din cartile copilariei mele, carte pe care am recitit-o cu drag si acum la aproape 30 de ani.
Mi-a fost mai greu sa o recuperez ca mami a mea o daduse disparuta iar noile editii pe langa faptul ca nu erau la fel de atragatoare, nici nu se mai gasesc in librarii. M-am distrat la fel ca odinioara, de fapt cred ca mult mai mult acum, pe langa Habarnam si cu ceilalti prichindei si prichindute.
"Intr-o casuta de pe strada Campanulelor locuiau laolalta saisprezece prichindei. Cel mai de seama dintre ei era un prichindel numit Stietot. Il poreclisera Stietot pentru ca intr-adevar stia foarte multe lucruri.
Si stia foarte multe pentru ca citea fel de fel de carti. La el, pe masa, pe sub masa, pe pat, pe sub pat, numai carti si iar carti. Nu gaseai un locsor in odaia lui in care sa nu dai de carti. Datorita cartilor citite Stietot devenise foarte intelept. De aceea toti ii dadeau ascultare si-l iubeau nespus.
Stietot purta intotdeauna haine negre, iar când se aseza la masa, cu ochelarii pe nas si incepea sa citeasca o carte, semana leit cu un profesor.
In aceeasi casuta mai locuia vestitul doctor Pilula, cel care-i vindeca pe pitici de orice boala. El umbla imbracat mereu in halat alb, si pe cap cu o tichie tot alba, cu pompon. Mai locuiau aici renumitul mecanic Surubel cu ajutorul sau - Piulita; locuia apoi Zahar Zaharescu Limonada, care ajunsese celebru pentru ca ii placea la disperare apa gazoasa cu sirop. Era un pitic foarte politicos. Pretindea sa i te adresezi cu numele intreg si stramba din nas când cineva ii spunea pur si simplu: mai, Limonada. Mai locuia in casa asta vânatorul Glontisor. El il avea pe catelusul Strop si mai avea o pusca cu dopuri. Veneau apoi la rând pictorul Acuarela, muzicantul Gusla si alti prichindei: Grabila, Dondanel, Tacutul, Gogoasa, Zapacila, cei doi frati Posibil si Probabil. Insa cel mai vestit dintre toti era prichindelul zis Habarnam.
Il poreclisera Habarnam pentru ca nu stia nimic.
Acest Habarnam purta o palarie albastra-albastra, pantaloni galben-canar si o bluzita portocalie cu cravata verde. Ii placeau lui culorile tari. Astfel, gatit ca un papagal, Habarnam hoinarea zile-n sir prin oras si nascocea fel de fel de aiureli pe care le povestea tuturor.
In afara de asta le jignea cu orice prilej pe prichindute. De aceea, cum ii zareau de departe bluzita portocalie, prichindutele faceau calea-ntoarsa si se ascundeau in casele lor. Habarnam avea un prieten, pe numitul Peticel de pe strada Margaretelor. Cu Peticel, Habarnam putea palavragi ore intregi. Se certau de douazeci de ori pe zi si tot de douazeci de ori pe zi se impacau."
E o poveste draguta din care si cei mici si cei mari au ce invata. Habarnam, cel putin, isi invata lectia.
Mare talent si Pavel Bartos. Sincer, nu cred ca se putea gasi un actor mai potrivit care sa-l interpreteze pe Habarnam. Am fost la Odeon sa-l vedem, noi si foarte multi copii, undeva pe la ora 11 dimineata, intr-o duminica. Codite nu aveam si in afara parintilor nu prea vedeai persoane de varsta noastra, dar ne-am distrat copios si noi si copiii din sala, multi si cam galagiosi.
Sper ca atunci cand voi avea copii (cel putin 2 :)))), se va mai juca inca Habarnam. Si daca nu, oricum il avem si in format tiparit si in cel audio.
Mi-a fost mai greu sa o recuperez ca mami a mea o daduse disparuta iar noile editii pe langa faptul ca nu erau la fel de atragatoare, nici nu se mai gasesc in librarii. M-am distrat la fel ca odinioara, de fapt cred ca mult mai mult acum, pe langa Habarnam si cu ceilalti prichindei si prichindute.
"Intr-o casuta de pe strada Campanulelor locuiau laolalta saisprezece prichindei. Cel mai de seama dintre ei era un prichindel numit Stietot. Il poreclisera Stietot pentru ca intr-adevar stia foarte multe lucruri.
Si stia foarte multe pentru ca citea fel de fel de carti. La el, pe masa, pe sub masa, pe pat, pe sub pat, numai carti si iar carti. Nu gaseai un locsor in odaia lui in care sa nu dai de carti. Datorita cartilor citite Stietot devenise foarte intelept. De aceea toti ii dadeau ascultare si-l iubeau nespus.
Stietot purta intotdeauna haine negre, iar când se aseza la masa, cu ochelarii pe nas si incepea sa citeasca o carte, semana leit cu un profesor.
In aceeasi casuta mai locuia vestitul doctor Pilula, cel care-i vindeca pe pitici de orice boala. El umbla imbracat mereu in halat alb, si pe cap cu o tichie tot alba, cu pompon. Mai locuiau aici renumitul mecanic Surubel cu ajutorul sau - Piulita; locuia apoi Zahar Zaharescu Limonada, care ajunsese celebru pentru ca ii placea la disperare apa gazoasa cu sirop. Era un pitic foarte politicos. Pretindea sa i te adresezi cu numele intreg si stramba din nas când cineva ii spunea pur si simplu: mai, Limonada. Mai locuia in casa asta vânatorul Glontisor. El il avea pe catelusul Strop si mai avea o pusca cu dopuri. Veneau apoi la rând pictorul Acuarela, muzicantul Gusla si alti prichindei: Grabila, Dondanel, Tacutul, Gogoasa, Zapacila, cei doi frati Posibil si Probabil. Insa cel mai vestit dintre toti era prichindelul zis Habarnam.
Il poreclisera Habarnam pentru ca nu stia nimic.
Acest Habarnam purta o palarie albastra-albastra, pantaloni galben-canar si o bluzita portocalie cu cravata verde. Ii placeau lui culorile tari. Astfel, gatit ca un papagal, Habarnam hoinarea zile-n sir prin oras si nascocea fel de fel de aiureli pe care le povestea tuturor.
In afara de asta le jignea cu orice prilej pe prichindute. De aceea, cum ii zareau de departe bluzita portocalie, prichindutele faceau calea-ntoarsa si se ascundeau in casele lor. Habarnam avea un prieten, pe numitul Peticel de pe strada Margaretelor. Cu Peticel, Habarnam putea palavragi ore intregi. Se certau de douazeci de ori pe zi si tot de douazeci de ori pe zi se impacau."
E o poveste draguta din care si cei mici si cei mari au ce invata. Habarnam, cel putin, isi invata lectia.
Mare talent si Pavel Bartos. Sincer, nu cred ca se putea gasi un actor mai potrivit care sa-l interpreteze pe Habarnam. Am fost la Odeon sa-l vedem, noi si foarte multi copii, undeva pe la ora 11 dimineata, intr-o duminica. Codite nu aveam si in afara parintilor nu prea vedeai persoane de varsta noastra, dar ne-am distrat copios si noi si copiii din sala, multi si cam galagiosi.
Sper ca atunci cand voi avea copii (cel putin 2 :)))), se va mai juca inca Habarnam. Si daca nu, oricum il avem si in format tiparit si in cel audio.
joi, 18 martie 2010
Cadoul meu de 8 martie
Vreau de ceva timp sa scriu despre asta dar celalalt blog imi ocupa tot timpul liber inexistent. Azi insa, am rapit putin din timpul de postat retete, ca din timpul de gatit inca nu rapesc si m-am gandit sa imi impartasesc experienta legata de cadoul meu de 8 martie.
Pentru Habarnam al meu (o sa ma duc duminica sa il vad intr-o piesa de teatru, nu pe al meu ci pe Habarnam intruchipat de Pavel Bartos (poate o sa am timp sa scriu ceva despre asta)) a fost dintotdeaua greu sa aleaga cadouri, pentru mine in mod special. Primul a fost un caine de plus urat despre care am mai scris aici, insa pe parcurs s-a perfectionat (chiar si atunci cand nu le aleg eu singura), incepand cu ceasul dragut pe care il am acum la mana si care nu imi produce nicio alergie (asta deja e o mare performanta) pana la cadoul pe care mi l-a facut de 8 martie. Ca sa rada de mine, m-a amagit intai cu o ciocolata si dupa ce m-a dus acasa m-a invitat frumos sa-mi ridic cadoul din portbagajul masinii. Singura nu am reusit oricum, am avut nevoie de ajutor :).
Ei bine, am primit cadou de 8 martie un robot de bucatarie. Stiu, stiu, pentru unele dintre voi este o invitatie directa la cratita, pentru mine insa nu. La cratita ma duc oricum din placere si numai cand am eu chef. Imi doream un robot de bucatarie mai ales pentru taiatul cepei, operatiune care imi face destul de mult rau. Taiatul unei cepe implica pentru mine un bocit continuu si cateva aller retour din si catre bucatarie.
Sincer, inca nu ma pricep la folosirea lui. Am facut un singur test si rezultatul nu a fost cel asteptat. M-am cam enervat, atat eu cat si Habarnam, am avut foarte multe chestii de spalat si nici nu prea ne-am descurcat in ceea ce priveste timpul. Cred ca tocatorul si cutitul m-ar fi ajutat mai mult. Insa, nu ne-am dat batuti, am zis ca o sa ne perfectionam si nu o sa-l tinem pe post de bibelou, nu de alta dar nu mi-a trecut pasiunea pentru gatit.
Mai revin cu noi informatii dupa ce fac mai multe experimente.
Pentru Habarnam al meu (o sa ma duc duminica sa il vad intr-o piesa de teatru, nu pe al meu ci pe Habarnam intruchipat de Pavel Bartos (poate o sa am timp sa scriu ceva despre asta)) a fost dintotdeaua greu sa aleaga cadouri, pentru mine in mod special. Primul a fost un caine de plus urat despre care am mai scris aici, insa pe parcurs s-a perfectionat (chiar si atunci cand nu le aleg eu singura), incepand cu ceasul dragut pe care il am acum la mana si care nu imi produce nicio alergie (asta deja e o mare performanta) pana la cadoul pe care mi l-a facut de 8 martie. Ca sa rada de mine, m-a amagit intai cu o ciocolata si dupa ce m-a dus acasa m-a invitat frumos sa-mi ridic cadoul din portbagajul masinii. Singura nu am reusit oricum, am avut nevoie de ajutor :).
Ei bine, am primit cadou de 8 martie un robot de bucatarie. Stiu, stiu, pentru unele dintre voi este o invitatie directa la cratita, pentru mine insa nu. La cratita ma duc oricum din placere si numai cand am eu chef. Imi doream un robot de bucatarie mai ales pentru taiatul cepei, operatiune care imi face destul de mult rau. Taiatul unei cepe implica pentru mine un bocit continuu si cateva aller retour din si catre bucatarie.
Sincer, inca nu ma pricep la folosirea lui. Am facut un singur test si rezultatul nu a fost cel asteptat. M-am cam enervat, atat eu cat si Habarnam, am avut foarte multe chestii de spalat si nici nu prea ne-am descurcat in ceea ce priveste timpul. Cred ca tocatorul si cutitul m-ar fi ajutat mai mult. Insa, nu ne-am dat batuti, am zis ca o sa ne perfectionam si nu o sa-l tinem pe post de bibelou, nu de alta dar nu mi-a trecut pasiunea pentru gatit.
Mai revin cu noi informatii dupa ce fac mai multe experimente.
luni, 15 februarie 2010
Furia rosie nu are deloc noroc
E iarna. Ninge dimineata, ninge la pranz, ninge seara, ninge noaptea, cateodata e viscol de dimineata pana in dimineata urmatoare si tot asa. Toata lumea spera, cand ninge, ca acea ninsoare sa fie ultima, dar am tot ramas cu speranta. Bucurestiul e groaznic, ba plin de nameti, transformati ori in zapada murdara, ori in balti care tind sa devina lacuri.
Si undeva, in aceasta lume sinistra, descrisa in cateva cuvinte mai sus, traieste si furia rosie. E abandonata intr-o parcare, e pornita din cand in cand sa se mai dezmorteasca, mai pleaca si la o plimbare scurta, dar asta se intampla foarte raaar pentru ca o doboara din nou zapezile. Am cumparat-o cand afara ningea foarte tare, probabil asta a fost un semn pe care nu l-am inteles de la inceput si de atunci o tine tot intr-o inzapezire si dezapezire. In putinul timp in care l-am petrecut impreuna, am incercat sa ne imprietenim. Inca mai protesteaza si se mai supara pe mine si mi-o arata intr-un mod convingator, de fiecare data cand am vreun taximetrist in preajma.
Furia rosie si blonduta simpatica au trecut si prin niste incercari impreuna, si ce incercari, nu asa... Dar au fost curajoase amandoua si au trecut cu bine peste asta. Intr-un week-end de pomina, blonduta simpatica a scos-o pe furia rosie la o plimbare mai lunga, spre locurile natale. Se pare ca si pentru asta mica si rosie tot acasa e acasa pentru ca si atunci cand blonduta a vrut sa o intoarca la capitala ea tot spre locurile natale a tras. De vina a fost blonduta simpatica, normal, pentru ca s-a gandit ea ca furia rosie poate strabate un mare viscol si niste mari nameti. Si saraca a tinut piept cat a tinut si inca ar mai fi tinut numai ca nu mai avea cu cine. Asa ca blonduta si furia rosie au ramas inzapezite, dar ce inzapezite ca a durat vreo 3 ore ca sa iasa la lumina. Norocul lor ca nu au fost singure, ci au fost inconjurate de destule alte masini, inzapezite si ele. Au plecat de acasa la 4 dupa amiaza, au strabatut 30 de kilometri la dus si inca 30 la intors, pe acelasi drum, in 7 ore. 7 ore in care furia rosie a avut grija de blonduta incalzind-o, fara sa consume multa benzina. Blonduta simpatica nu era numai simpatica, devenise si un pic panicata, pentru ca se vedea eroina principala intr-un film de groaza. Decorul facea totul: un camp pustiu, plin de zapada, unde viscolul era ca la el acasa, suiera pe la geamuri facand un zgomot puternic, unde nametii si dunele de zapada de pe sosea le amenintau, devenind din ce in ce mai mari, unde oameni zgribuliti se tineau de masini pentru a putea sta in picioare, unde nimeni nu stia nimic, cat timp mai se sta, ca de plecat era clar ca nu se pleca. Pana la urma, dupa 3 ore de asteptare, in care doar Europa FM mai era prietena lor, niste oameni de treaba au reusit sa faca putina lumina in universul blondutei simpatice si a furiei rosii si le-au scos din nameti si din viscol. Le-au condus pe ele si pe ceilalti rataciti in Siberia direct, nu in Panama, pe drumul pe care venisera pana la o destinatie dorita de unii si temporara pentru altii. A fost o invatatura de minte pentru blonduta simpatica si de aceea a mai tinut-o pe furia rosie vreo 2 zile in locurile natale pana cand a putut sa ii ofere o autostrada circulabila.
A fost o incercare si cred eu ca o sa mai urmeze si altele, sper doar ca nu la fel de riscante. Oricum au timp sa se cunoasca si sa faca progrese pentru ca sunt sigura ca, la un moment dat, o sa devina foarte bune prietene.
Si undeva, in aceasta lume sinistra, descrisa in cateva cuvinte mai sus, traieste si furia rosie. E abandonata intr-o parcare, e pornita din cand in cand sa se mai dezmorteasca, mai pleaca si la o plimbare scurta, dar asta se intampla foarte raaar pentru ca o doboara din nou zapezile. Am cumparat-o cand afara ningea foarte tare, probabil asta a fost un semn pe care nu l-am inteles de la inceput si de atunci o tine tot intr-o inzapezire si dezapezire. In putinul timp in care l-am petrecut impreuna, am incercat sa ne imprietenim. Inca mai protesteaza si se mai supara pe mine si mi-o arata intr-un mod convingator, de fiecare data cand am vreun taximetrist in preajma.
Furia rosie si blonduta simpatica au trecut si prin niste incercari impreuna, si ce incercari, nu asa... Dar au fost curajoase amandoua si au trecut cu bine peste asta. Intr-un week-end de pomina, blonduta simpatica a scos-o pe furia rosie la o plimbare mai lunga, spre locurile natale. Se pare ca si pentru asta mica si rosie tot acasa e acasa pentru ca si atunci cand blonduta a vrut sa o intoarca la capitala ea tot spre locurile natale a tras. De vina a fost blonduta simpatica, normal, pentru ca s-a gandit ea ca furia rosie poate strabate un mare viscol si niste mari nameti. Si saraca a tinut piept cat a tinut si inca ar mai fi tinut numai ca nu mai avea cu cine. Asa ca blonduta si furia rosie au ramas inzapezite, dar ce inzapezite ca a durat vreo 3 ore ca sa iasa la lumina. Norocul lor ca nu au fost singure, ci au fost inconjurate de destule alte masini, inzapezite si ele. Au plecat de acasa la 4 dupa amiaza, au strabatut 30 de kilometri la dus si inca 30 la intors, pe acelasi drum, in 7 ore. 7 ore in care furia rosie a avut grija de blonduta incalzind-o, fara sa consume multa benzina. Blonduta simpatica nu era numai simpatica, devenise si un pic panicata, pentru ca se vedea eroina principala intr-un film de groaza. Decorul facea totul: un camp pustiu, plin de zapada, unde viscolul era ca la el acasa, suiera pe la geamuri facand un zgomot puternic, unde nametii si dunele de zapada de pe sosea le amenintau, devenind din ce in ce mai mari, unde oameni zgribuliti se tineau de masini pentru a putea sta in picioare, unde nimeni nu stia nimic, cat timp mai se sta, ca de plecat era clar ca nu se pleca. Pana la urma, dupa 3 ore de asteptare, in care doar Europa FM mai era prietena lor, niste oameni de treaba au reusit sa faca putina lumina in universul blondutei simpatice si a furiei rosii si le-au scos din nameti si din viscol. Le-au condus pe ele si pe ceilalti rataciti in Siberia direct, nu in Panama, pe drumul pe care venisera pana la o destinatie dorita de unii si temporara pentru altii. A fost o invatatura de minte pentru blonduta simpatica si de aceea a mai tinut-o pe furia rosie vreo 2 zile in locurile natale pana cand a putut sa ii ofere o autostrada circulabila.
A fost o incercare si cred eu ca o sa mai urmeze si altele, sper doar ca nu la fel de riscante. Oricum au timp sa se cunoasca si sa faca progrese pentru ca sunt sigura ca, la un moment dat, o sa devina foarte bune prietene.
sâmbătă, 6 februarie 2010
Si blondele gatesc
Am facut un nou blog Si blondele gatesc, un blog despre o pasiune de-a mea neconventionala, spun eu. Imi place sa gatesc, am spus-o de mai multe ori si o spun acum din nou. Nu am timpul necesar sa o fac cat as vrea si e posibil si sa ma satur la un moment dat dar deocamdata traiesc clipa. Imi place sa experimentez si sa descoper retete noi si pana acum, nu ca vreau sa ma laud (ii las pe altii sa o faca) nu prea am dat gres. O sa incerc sa impartasesc, in limita timpului disponibil, retetele pe care o sa le gatesc, experimentele pe care le voi face si de ce nu si mici trucuri pe care o sa le invat si eu pe parcurs pentru ca trebuie sa recunosc, sunt departe de a fi o mare bucatareasa.
Titlul pe care l-am dat noului blog se vrea a fi un slogan, nu generalizez, dar vreau sa subliniez ca, in ciuda aparentelor, mai exista si blonde preocupate de altceva in afara de blondul platinat al parului.
Imi urez bafta si da, nu uitati, si blondele gatesc.
Titlul pe care l-am dat noului blog se vrea a fi un slogan, nu generalizez, dar vreau sa subliniez ca, in ciuda aparentelor, mai exista si blonde preocupate de altceva in afara de blondul platinat al parului.
Imi urez bafta si da, nu uitati, si blondele gatesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)